Când ajungi să-ţi fii tu însuţi o povară,
când dureri de neînţeles te-apasă greu
când pe crengi sunt numai flori de primăvară
iar în tine frunze moarte cad mereu,

când spre tainicul miraj ce se destramă
rătăceşti ca un pescar de amăgiri,
n-auzi tu un glas de frate ce te cheamă,
n-auzi tu suspinul veşnicei iubiri?

Întoarce-te la Domnul!...
aşa cum eşti,
cu zdrenţe-n suflet şi poveri...
Întoarce-te la Domnul...
un cuget nou
şi-o altă inimă să-i ceri.
Întoarce-te la Domnul,
la pieptul Lui
să înţelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne
vei plânge fericit.
Întoarce-te la Domnul,
copil regăsit.

Ca-ntr-un joc, legându-ţi ochii cu năframa,
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
dar opreşte-te, prietene, ia seama!
Paşii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!

În zadar pândeşti năluca fericirii,
în zadar apuci cu pumnii amândoi,
vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
obosit, cu ochii plânşi, cu pumnii goi!


Costache Ioanid-Intoarce-te la Domnul